Unde dai si unde crapă
- Ioaneeee... mă Ioaneeee.
Nimic.
Greierii care-șl luaseră o pauză când bățul de corn lovise poarta se întoarseră la țârâitul lor. Undeva în celălalt capăt al satului o potaie fără somn lătra de mama focului, dar era prea departe ca să strice toropeala care cuprinsese și corcodusii de pe uliță.
"Firar a dracului de sugativă, cine știe pe unde doarme."
Ghenadie se scărpină în cap neștiind ce să facă. Dacă intra în curte, se putea alege în cel mai bun caz cu pantalonii zdrențuiți, iar în cel mai rău cu o internare în spitalul județean. Potăile lui Ion erau cunoscute nu numai de găinari ci și de oamenii normali care-i călcaseră pragul.
- Ce e bă, ce țipi așa? A deschis la cârciumă?
Oricine altcineva l-ar fi întrebat despre sănătate, rude, prieteni șamd, dar nu Ion. Grija lui era cârciuma din centru satului care fusese închisă de vreo 2 săptămîni pentru un mizilic de 5 lei găsit de inspectorii anaf, surplus în casa de marcat. Ion se jurase că, dacă pune mână pe un anafist d-ăsta, îl afuma cu ardei iute cum văzuse el în cartea de istorie că făceau boierii cu țăranii rebeli.
- Nu mă Setilă, râse Ghenadie. Nu vezi tu bere la botul calului anul ăsta.
- Păi și atunci ce umblii brambura prin sat pe căldura asta? Că văd că te-ai prăjit mai rău decât Cerceluș lăutarul.
Ghenadie își ridică pălăria de paie și se scărpina în cap.
- Mă Ioane, tu mai ai prăjilnița aia de ploaie? Că aveam nevoie de ea.
Ion se gândii o clipă apoi începu să se caute prin buzunare după o țigare. Prăjilniță avea el, da' nu vroia să o dea. Găsi un pachet de Crăpați modificat genetic și trase afară o țigară mototolită.
- Bă n-am, minții el. Adică nu mai am. S-o prăjit vara trecută când când a fost căldura aia mare. Foc n-ai? întrebă el după ce-și inventariase atent buzunarele.
- N-am, zise Ghenadie. Da' uite lupa asta, că tot bate soarele.
- Dă'ncoace, că tre' să trag un fum neapărat.
- Vezi să o focalizezi pe tutun că nu merge pe foaia albă.
- Da da, știu și eu, zise Ion deja pufăind din țigară. Da la ce-ți trebuie prăjilnița?
Ghenadie oftă.
- Știi lotul ăla de-l avea soacră-mea în deal? Ăl de-l primii moștenire de la baba Caloianca... de. Am pus anul ăsta niște legume: roșii, dovlecei, varză, chiar și niște pepeni. Bă, dacă nu plouă se duce dracului tot.
Ion se uită la el, trase un fum din țigară și apoi se uită în zare ca și cum s-ar fi gândit adânc. De fapt nu știa cum să-i zică că e tâmpit și el și soacră-sa aia. Cum dracului să pui legume în vârf de deal unde nu e pic de apă?
- Mă, da' pînă acu' de unde a-ți tras apa? Că nu e pic în vârful dealului.
- De la baltă de jos. Îi dădeam un kil de țuică lu Oblete și ne lăsa să luăm de la el cu pompa. Da' a secat prea mult și a zis Oblete că dacă nu plouă nu ne mai lasă să tragem apă.
...greieri... căldură... liniște...
- Păi da, îi rămîne peștii pe uscat, rânjii Ion.
Grigoraș copil cuminte, cum îl alintau în bătaie de joc când erau mic, primise porecla de Oblete după ce transformase o groapă de gunoi într-o baltă prosperă în care creștea pește.
- ...am putea încerca Terminatorul, zise Ion. Da' păcat că nu merge... n-are procesor.
- Mă Ioane nu sînt prea sigur de asta. Data trecută era să dai foc la primărie.
Ghenadie își amintea ultima încercare, un semi-eșec. În loc de o ploaie sănătoasă, care să acopere tot satul și culturile din jur, reușise să provoace câteva fulgere răzlețe, dintre care unul nimerise cotețul de găini din spatele primăriei al vice-primarului.
- Și ce, tot n-au ieșit ai noștrii... poate punem de niște anticipate, rânji Ion. Da' na, acuma depinde cât de disperat ești tu să plouă.
Ghenadie își scoase pălăria încă o dată și începu să-și tamponeze creștetul asudat cu batista.
- Bă sînt... dacă mai durează seceta mult o să-mi facă capul calendar și nevastă-mea și măsa. Ce procesor îți trebuie?
- Nu contează, merge orice... da' aibă cel puțin 64 KQubiti. Mai jos de atîta și nu iese nici de o pișoarcă de vară în spatele curții. Ar merge ăla de 256 din VMerc-ul tău... ar fi perfect.
- Bă ești nebun? Cum să-ți dau procesorul de la mașină? Dacă îl parlesti ca data trecută eu ce fac? Că scandalul cu roșiile o să fie nimic pe lîngă ăsta cu mașina.
- "No pain, no gain", ricană Ion.
Ghenadie atârna în balanță. Dacă strica mașina, ar fi putut totuși să zică că s-a ars pur și simplu procesorul, dar pe urmă trebuia să dea explicații de ce nu putea să o repare pe garanție. Dacă nu se făceau roșiile, soacră-sa avea să-l toace mărunt toată iarnă. Asta bineînțeles, dacă nu cumva avea să crape de ciudă, dar la norocul lui varianta asta era puțin probabilă.Ca sa nu mai punem la socoteala sănătatea de fier și o asigurarea medicală pe măsură.
- Bine bă, aduc procesorul.
- Strașnic, își frecă Ion mâinile. Ne vedem în vârful dealului.
---
Terminatorul v2, cum îi zicea Ion fusese la origini un aparat de făcut ploaie normal. Teoretic, ca un astfel de dispozitiv să funcționeze și să producă ploaie, era nevoie ca pătura de nori să fie deja formată. Nu avea nici un rost să încerci să provoci ploaie pe un cer senin și o căldură de peste 30 grade celsius cum era acum. Pur și simplu nu era umiditate în aer nici să umezesti o batistă.
Vizual nu arăta în nici un fel. Era o cutie mare cu un ecran tactil frontal și o antenă de niobiu-wolfram de 3 metri înălțime înfiptă deasupra. De la antenă venea și numele de prăjilniță.
- Și acum ce? Ghenadie îl privea neîncrezător pe Ion care încă șurubărea în măruntaiele mașinăriei.
- Ai puțintică răbdare, mormăi Ion. Nici autostrăzile nu s-au terminat într-un an, ce dracu.
- Aoleu, dacă mai faci comparații de astea o să mă apuce panica.
- Bă, io nu sînt guvernu' și nici licitații nu fac. Îți zic... o să avem o ploaie de toată frumusețea, am luat idea și designul de la un Taifun din armată. Să vezi acolo, cum făceam furtuni la comandă, alea da aparate de control meteo.
- Bă, nici chiar furtună că se duce dracului toată recolta. Las-o mai moale un pic.
Ion se uită la el cruciș.
- Asta poate să fie o problemă, se scărpina Ion în cap. Nu am cum să setez intensitatea. Da' stai... mutăm centrul mai la nord, că acolo e doar orașul și nu are ce culturi să distrugă, chiar dacă cade un pic de grindină. Na, uite așa și strâmbă antena sub un unghi aproximativ pînă când pe ecran îi apăru centrul deplasat cu vreo 5 km.
O prăjilniță lucrează pe diferența de potențial existente între moleculele din straturile atmosferice. Pe cer senin este greu să influențezi ceva, pentru că păturile de aer sînt bine definite și nu există sisteme instabile care să-și schimbe starea cu un mic brânci de energie. Cu totul alfel stau lucrurile în momentul în care cerul se acoperă de nori. Particulele de apă și de gheață suspendate în aer, sînt deja într-o stare de excitație crescută iar sarcina lor electrică este superioară. Este nevoie doare de un mic impuls, ca să amestece stropii de apa, care căpătînd greutate nasc ploaia.
Toată magia stă însă în corelarea impulsurilor trimise în nori, astfel încât stropii de apă nou formați să nu se dezintegreze la fel de rapid cum s-au creat.
Prăjilnițele ieftine, cele care aveau procesoare sub 64KQ nu erau în stare să analizeze densitatea și compoziția atmosferei in timp real. Cine avea o astfel de mașină, trebuia să se bazeze pe noroc sau pe un ochi bine format că să determine secvența optimă de impulsuri care trebuia trimisă în nori. Prăjilnițele bune sînt automante și se adapteaza în funcție de cantitatea și starea de agregare a apei din nori. Dacă vrei ninsoare în iulie, apeși pe buton și ninge. Costă o căruță de bani și doar corporațiile mari și le permit.
"Terminatorul" lui Ion însă nu era o prăjilniță normală.
Ca să să provoace ploaie, trebuia mai întâi să creeze o diferență de presiune în zonă astfel încât să amestece straturile atmosferice în speranța că există suficientă umezeală să formeze nori. Un lucru mult mai dificil de realizat decât coagularea particulelor infinitezimale de apa și gheață și pentru asta avea nevoie de un vortex energetic care să destabilizeze straturile atmosferice. Problema cu abordarea aceasta era necesarul de energie. Calculat pe hârtie, era enorm și nu avea cum să o acopere.
Din fericire Ion nu se baza pe asta. Impulsurile trimise de Terminator induceau o stare de excitație maximă în zonele de turbulența de la marginea straturilor atmosferice, acolo unde diferențele de temperatură și presiune generau turbulente. Și exact de asta avea Ion nevoie, zone instabile în care să creeze bule de cavitație. Sute... mii de astfel de bule, unele microscopice, altele de mărimea unei mingi de tenis, care implodau trimițînd unde de șoc în pătura de aer mai dens.
Spectacolul pe care Terminatorul îl oferea era magnific.
La început mici coloane de abur se ridicau în păturile superioare ale atmosferei, dar se disipau rapid. Pe măsură ce timpul se scurgea, o cupolă de nori, ca o curbă Gauss se ridica în zona în care era orientată prajilnita. Bubuituri surde se auzeau din ce în ce mai des, ca atunci când o furtună este dincolo de orizont,
- Iote că merge, exclamă Ghenadie.
- Normal că merge, se grozăvii Ion. Doar e făcută de mine.
- Drept este că nu mă așteptăm să meargă. Da acuma sînt liniștit zise Ghenadie. Numa să nu se prăjească procesorul.
- Nu se duce, stai liniștit. E sub 60% încărcare, zise Ion aruncînd un ochi la ecran. Și ce-a fost mai greu a trecut, deja s-au format norii.
Avea dreptate. Norii de deasupra orașului erau tot mai deși și se mișcau în direcția lor. Orizontul deja se încețoșase, semn că ploaia era serioasă.
- Auzi bă Ioane, da aia ce e? Ghenadie își mijea ochii încercând să deslușească în depărtare.
Ion, care era un pic miop, dădu o fugă pînă la mașină și scoase din topedou binoclul de care nu se deparțea niciodată.
- Ăla, se strâmbă el, este un efect secundar și se întoarse la prăjilniță că să modifice câțiva parametrii.
---
Cinci kilometrii mai sus, spre nord, președintele consiliului județean era fericit. Fetița sa se mărita și nunta era în plină desfășurare. Îl costase o avere, restaurantul era un fost conac boieresc, cu pivnite adînci in care băgase o gramada de fonduri de la guvern si din europene... dar ce mai contau banii când se uita la chipul ei, care radia în acel moment. Era o vreme frumoasă și cortul sub care se înghesuia toată protipendadă orașului, strălucea în lumina puternică a soarelui. Câțiva sicofanți care scriau pe la gazetele regionale îl asigurau că e nunta secolului, din județul lor și că o să rămînă în conștiința publică mult timp de aici înainte.
"Foarte bine, își zise președinte în sinea sa". Oricum avea de gând să-și împingă ginerele într-o carieră politică și nunta asta era exact ce trebuia.
Erau copii frumoși amîndoi și electoratul, în speță cel feminin, punea botul la așa ceva.
Brebenel solitul trupei, tocmai anunța darul său de nuntă, când un bubuit prelung îi făcu pe toți să tresară.
Președintele ridica privirea și nu-i venii să creadă: o umbră neagra, un vartej de toată frumusețea se ridica deasupra lacului și părea că se îndreaptă către ei. La început nimeni nu reacționă, dar când bărcile legate la pontonul lung de lemn își luară zborul se stârnii o panică generală.
- În beci toată lumea, începu să răcnească președintele și o luă la fugă el însuși.
Noroc că restaurantul fusese construit cu mult timp în urmă și avea un beci celebru în care care venise de nenumărate ori să deguste vinurile puse la păstrare acolo.
Înainte însă de a intra, observă cum mașină pe care tocmai o făcuse cadou mirilor, un Audi QS ultima generație, nou nouț își luă la rândul sau zborul.
Leave a comment
You must be logged in to post a comment.