Ygo's world About games, gaming and game development and coding in general

La capatul galaxiei

La capatul Galaxiei, acolo unde stelele mor...
Asta era singurul indiciu pentru destinatia noastra.
- Nu mai avem nici o sansa, mormai Bridac. Mama ei de profetie, Galaxia e rotunda, cum dracului sa-i gasesti capatul?
Bridac era inginerul nostru, un om practic, obisnuit sa rezolve probleme concrete, sa apuce atomii ferm si sa-i sileasca sa faca ce vroia el. Manipularea materiei era in singele sau, nu numai in mintea de inginer. Rasa lui se nastea cu afinitati sporite in directia asta.
- Este interesant cum o rasa atit materialista, inca mai pastreaza in limbaj arhaisme si referiri la vechii zei.
- Popa ai grija...
- O sa ce, ranji Latnium? Ma manipulezi si pe mine? Ai vrea tu sa poti manipula si tesuturile vii. Bine au facut stramosii ca v-au limitat doar la materie inerta, fara suflet.
- Nu parintele, dar ce-ai zice de o mica defectiune la lift? Sa petreci cateva ore meditand la misticismul din centrul galaxiei? Sau cateva noduri in salteaua patului?
De fapt nu se certau cu adevarat si eu stiam ca nu era decat tensiunea care ne stapinea pe toti inca de la inceputul misiunii. Isi aratau coltii, doar atit le permiteau Legile Raselor. “Dusmanul se afla in afara umanitatii”, era una din regulile de baza. Si era o regula buna, pentru ca oamnii isi pierdusera dorinta de a se lupta intre ei.
- Aveti rabdare, vom afla cat de curand care este destinatia noastra. Regresia istorica nu este o stiinta exacta.
- Nu, nici macar stiinta, marai Bridac. Cum sa consideri stiinta ce fac vrajitorii astia trei? Se aseaza in cur, isi baga degetele in ochi reciproc si pe urma rostesc cateva cuvinte pe care toata lumea le ia de bune.
Vrajitorii erau de fapt mnemo-tripleti, cei carora umanitatea le trasase sarcina de a-si amintii. Ei erau memoria vie, istoria la purtator, insensibili la orice forma de influentare si de aceea gardieni ai istoriei asa cum se petrecuse, fara alterarile invingatorilor sau invisilor. Erau cunoscuti si respectati in toate lumile si majoriatea le spunea simplu Pastratori. Cu multa, multa vreme in urma (atit de multa incat nici Pastratorii nu isi mai aminteau exact momentul) se hotarise ca tot ceea ce tinea de oameni sa fie facut de oameni, masinilor revenindule sarcinile automate, muncile monotone si administrarea lor. Masinile nu aveau nevoie de istorie, ele isi pastrau viu doar codul iar generatiile vechi transmiteau generatiilor noi codul imbunatatit cu experienta lor.
- Aici.
Degetul lui Merimas, Pastratorul Alfa (sau daca vreti memoria principala) impungea holograma extrem de precis. Cu rabdare si delicatetea caracteristica, incepu sa repozitioneze modelul galaxiei pentru a ajunge la micul soare rosu aflat la extremitatea unui brat obscur al Galaxiei.
- Ooo... o giganta rosie, murmura Latnium. Profetia este adevarata.
- Vom vedea am spus. Are sens sa fie o stea muribunda si daca stramosii nostrii au venit de pe aceasta stea se explica de ce s-a pierdut in uitare. Nu sintem exploratori asa cum credeam, sintem exilati.
Avea chiar mai mult sens decat credeam.
Umanitatea se raspindise in Galaxie cu o ferocitate iesita din comun. Multe alte rase cu care ne-am intaltnit, prefereau sa traiasca in armonie cu lumea lor si sa colonizeze cand si cand o planeta perfect similara cu cea de origine. Umanitatea insa se regasea in cele mai ciudate si potrivnice medii, pe stanci fara apa, in adincul oceanului atmosferic al gigantelor gazoase. Misticismul si fanatismul ajutasera si ele, caci umanitatea nu se dezisese de zei si credinta atunci cand se raspindise printre stele. Istoria consemnase nenumarate conflicte cu aceste rase, dar nici una din ele nu reusise sa puna probleme roiului uman care luase cu asalt Galaxia.
Avea perfect sens. Soarele nostru ne izgonise din lumea in care creatorul sau creatorii nostrii ne zamislisera. Si pentru ca nu mai aveam o radacina a noastra, acaparasem cu disperare tooate stelele, fara insa sa ne fi simtit cu adevarat acasa.
- In sfarsit, vom gasi un raspuns si atunci poate ne vor accepta.
Dziuda, practicanta a unui cult obscur, exprimase speranta noastra. Toti ochii umanitatii se indreptau de milenii catre centru Galaxiei care ne era interzis. O entitate atotputernica, tinea captive lumile din miezul globular si refuzase sa ne acorde accesul. Mucaliti si filozofi, credinciosi si rationalisti, toti raspunsesera dar nici unul nu nimerise. Miezul raminea in afara limitelor noastre si asta ii facea sa turbeze pe unii.
- Sintem speranta umanitatii, am zis. Reprezentam tot ceea ce oamenii cred, cunosc si poseda. Nava noastra adaposteste toate religiile umanitatii si de aceea nu putem sa gresim. Trebuie sa ne cautam creatorii si sa-i facem sa ne raspunda la intrebarea primara: De ce existam? Care este scopul nostru in acest univers?
- Stim acuma de unde am venit si ne vom indrepta acolo. Creatorii trebuie sa ne raspunda la intrebari.
- Si daca Creatorii au murit odata cu lumea primordiala? Daca nu mai e nici o speranta?
- Vom face atunci o Regresie Temporala, Bridac. Trebuie sa aflam cu orice pret, iar vietile noastre sint atomii pe care umanitatea ii forjeaza in acest ultim razboi. Daca nu reusim sa atragem Miezul Galaxiei in favoarea noastra, atunci nu vom rezista invadatorilor din alte Galaxii.
Tacere. Toti stiu. Toti spera.
- Nu e sigur ca gaura neagra din centrul galaxiei va avea suficienta putere, mormai Bridac.
- Va avea. Nu ne putem permite sa gandim altfel. Gaura neagra a acumulat prea multa energie, prea mult timp. Stii bine ca nu exista nici o alta gaura alba care sa o compenseze.

***

La marginea sistemului solar pe care mnemo-tripleti l-au indicat, se ridica nenumarate constructii... in ruina, dezafectate si lipsite de orice valoare. Timpul si soarele enorm, le macinasera in asa fel incat nici un bit de informatie nu a rezistat. Leaganul umanitatii este acum o cochilie fara suflet, care se transforma in praf de cate ori incercam sa o atingem.
Mai avem o singura speranta, adapostita sub un dom de diamant pe ultima planeta, o bucata rece si uscata de roca care se roteste in jurul asasinului rosu. Tripletii au spus ca masina din interior s-ar putea sa fie ceea ce ei numesc o Biblioteca, adica o memorie mecanica a zorilor umanitatii. Asta nu s-a mai intimplat pe nici o planeta pe care am fost, peste tot masinile sint separate complet de oameni.
- Am reusit. Latnium, preotul nostru si expertul in masini si cod, arata fericit.
- Ai pus intrebarea? Nu ma pot abtine sa nu-i reprosez zambetul fericit, caci cred ca a aflat deja raspunsul.
- Nu... stiu ca vrei neaparat sa o faci tu. Capitanii au putine privilegii si nu mi-as permite sa ti le rapesc.
Am rasuflat usurat. Legile Raselor sint mult mai puternice decat curiozitatile personale. Foarte rar se intimpla ca vreun individ sa le incalce si atunci cand o face este indepartat din rasa respectiva si exilat. Daca nu moare, ajunge lider... sau capitan.
- Spune-mi masina, poti sa raspunzi la cateva intrebari?
- Rolul meu este de a raspunde la orice intrebari. Tonul era plat dar autoritar.
- Spune-mi atunci, cine sint creatorii omului? Unde ii putem gasii?
- Omul nu are creatori. Omul a aparut pe planeta Pamint, in Sistemul Solar, a treia planeta de la Soare. Doriti o exemplificare video a acestui raspuns? Exista nenumarate documentare care prezinta aparitia vietii pe Pamint si evolutia speciilor care au culminat cu aparitia omului.
- Imposibil am zis, inteligenta nu se naste din nimic.
Masina nu raspunse imediat.
- Aceasta este o intrebare?
- Nu, este o credinta. Un fapt. Nicaieri in galaxie inteligenta nu a aparut din nimic.
- Au existat multe credinte religioase care au atribuit creatia omului si a Pamintului unor fiinte supranaturale. Dar, acestea au fost abandonate in momentul in care stiinta a demonstrat ca evolutia speciilor este reala. In cealalata parte, evidente ale fiintelor supreme nu a fost niciodata documentata corespunzator. Omul este un accident cosmic.
- Si atunci, care este rolul nostru? Care este scopul existentei umane?
- Oamenii nu au o programare precisa. Masinile au. Oamenii nu, de aceea oamenii isi permit sa fie creatori iar masinile doar executanti.
- Deci oamenii nu au scop in existenta lor? Sintem oare o plaga, o infectie in galaxie asa cum sustin invadatorii?
Masina zumzaii pret de cateva clipe, lungi cat eternitatea din care veneau nelinistile noastre.
- Am consultat memoria masinilor voastre. Raspunsul la intrebarea ta este simplu: incetati sa mai fiti masini. Omenirea a stagneaza de prea mult timp pentru ca s-a inchistat in legi asemanatoare masinilor. Invadatorii castiga pentru ca sinteti predictibili. Rasele si legile lor sint ceea ce va impiedica sa intrati in centrul Galaxiei. Gardianul nu poate sa va separe de masini, iar masinilor nu le este permis accesul in centrul Galaxiei.
- Dar asta e o nebunie...
Legile Raselor sau cum li se spunea in trecut, Legile Umanitatii erau cele care propulsasera rasa uman in cosmos. Sa le abolim ar fi insemnat haos pe intregul cuprins al Galaxiei.
- Poate ca tu nu esti decat o masina capcana... poate ca invadatorii te-au lasat aici ca sa ne pacalesti.
Latnium clatina din cap.
- Nu... capitane, la rabla asta nu s-a mai umblat de milenii.
- Ai intrebat, rosti masina. Nu exista decat acest adevar in memoria mea. Stramosii tai au cautat si ei aceleasi raspunsuri. Nu exista un raspuns definitiv si nici unul universal. Omul trebuie sa-si defineasca singur scopul si obiectivele. Paseste in cerc si vei putea sa judeci singur umanitatea.

***

In marea sala de diamant, capitanul privea stelele. Iesise din cerc.
Omenirea devenise slaba, mult prea slaba si era in pericol sa dispara complet.
In loc sa se pregateasca de razboi, omenirea isi pusese sperantele intr-o misiune plina de misticism.
Asteptau ca cineva sa-i salveze.
Gardianul Galaxiei.
Stramosii investiti cu puteri magice.
Zeii.
Masinile.
Dar Khan stia ca nimeni nu va veni.
Masina ii aratase trecutul. Adevarul. Mostenirea pe care trebuia sa o accepte.
Isi alesese un nou nume si un nou model. Istoria stramosilor avea multe exemple de eroi care schimbasera destinul popoarelor.
- Ma veti numi Genghis Khan de acum inainte si va voi aduce mantuirea prin suferinta.